Prima vizită la dentist

Cristina Dumitru
16 iunie 2015

Viața de zi cu zi ne arată că avem multe lucruri de îmbunătățit. Fie că este vorba de lucruri din activitatea zilnică cum ar fi spălatul pe dinți, spălatul mâinilor, respiratul, mâncatul, statul pe scaun, exercițiile fizice, somnul, există și alte lucruri, care par simple, dar în realitate de multe ori par să ne creeze bătăi de cap. Unul dintre acestea poate fi și vizita cu copilul nostru la dentist, în special prima vizită la dentist.

Chiar dacă poate să pară un lucru banal, este un lucru pentru care generații întregi s-au zbătut să-l îmbunătățească și încă n-au reușit în totalitate. De ce oare?

Nu vom încerca acum să rezumăm în câteva fraze un răspuns, dar vom încerca să aflam câteva lucruri importante și folositoare despre prima vizită la dentist.

De obicei vizita la medicul dentist este, de cele mai multe ori, privită de copii cu reticență și teamă. Poate din simplul motiv că v-au auzit chiar pe dumneavoastră despre o experiență personală neplăcută în trecut la medicul dentist sau poate că au auzit la un coleg de gradiniță/școală experiența avută de acesta.

Pentru a încerca să evitați acest lucru, prima întâlnire cu dentistul trebuie să fie într-un cadru prietenos și să se realizeze cel mult un simplu consult. De multe ori însă, prima vizita la dentist are loc în urma apariției unei dureri, iar copilul va asocia dentistul cu acel ceva neplăcut.

Ideal ar fi ca prima vizită la dentist a copilului să aibă loc la o vârstă cât mai fragedă (1-2 ani), când dințișorii încep să erupă.

Chiar daca nu ați reușit să-l aduceți la această vârstă la dentist, nu este nimic pierdut. Daca ați trecut cu bine de prima vizită, ați făcut un mare pas înainte pentru sănătatea copilului. Dacă sunt necesare, tratamentele ulterioare trebuie sa fie făcute în ședințe scurte.

Preferabil ar fi să mergeți la un medic stomatolog pedodont, astfel experiența și răbdarea acestuia în relația cu copiii să fie cheia succesului și pentru copilul dumneavoastră. Este important să găsiți un dentist cu care să puteți comunica în largul dumneavoastră. Controlul/vizita la stomatologie ar trebui realizată din șase în șase luni chiar dacă nu există probleme din punctul dumneavoastră de vedere.

Identificarea afecțiunilor dinților în stadiile incipiente fac ca stresul și disconfortul copilului dumneavoastră să fie minim. În primele vizite, copilul este învățat să realizeze un periaj corect sau să îmbunătățească tehnica de periaj dentar.

La fel de important este să ținem cont de faptul că reprezentăm un model pentru copiii noștri. Astfel și noi trebuie să fim pregătiți pentru vizita la medicul dentist cu copilul. Chiar dacă am suferit în trecut în urma tratamentelor dentare și ne este frică de medicul dentist, va trebui să ne mascăm neliniștea și să îi transmitem copilului încredere.

Astfel, trebuie să încercăm să creăm pe cât posibil o relație de prietenie între copil și dentist, iar mediul cabinetului să fie unul familiar copilului.

Pe scurt, prima vizită la dentist ar include: prezentarea cabinetului stomatologic, o examinare sumară a dințișorilor și gingiilor și eventual creionarea unui plan de tratament, discuție între dentist și copil privind alimentația, prezentarea tuturor metodelor de prevenție – igienizarea, fluorizarea, sigilarea dințișorilor, planificarea vizitei următoare la stomatolog.

Relația dintre stomatolog și copil se va dezvolta în timp, și chiar dacă uneori noi suntem cei care nu avem răbdare pentru dezvoltarea acestei relații, aceasta poate fi de fapt garanția că ei se vor dezvolta sănătoși!