Micul prinț și negustorul

Cosmin Stoica
23 iulie 2015

"Era un negustor de pilule-minune care potolesc setea. Se înghite una pe săptămână și nu mai simți nevoia să bei apă".

În lumea resurselor limitate, negustorul folosește comoditatea ca factor de progres, artificializează resursa naturală și creează nevoia.

Negustorul folosește o strategie de marketing ofensivă și exagerată. Pilula minune nu se creează de către economiști, oricât am fi de mândri de meseria noastră. Această invenție ar putea fi rezultatul unui proces complex de studii și cercetări științifice în domeniu.

Negustorul nu vinde un produs rezultat din cercetarea științifică, ci marketingul dintr-o așa zisă pilulă minune. El adjectivează o banală pilulă dând-i valențe ale eficienței și utilității.

"De ce vinzi asta?", întreabă firesc și nevinovat micul prinț.

"E o mare economie de timp, spuse negustorul. Experții au calculat. Se economisesc cincizeci și trei de minute pe săptămână".

Negustorul nu îi explică nici care sunt calitățile organoleptice ale pilulei minune, nici rolul pe care îl are aceasta asupra sănătății și vieții.

Singurul avantaj este acela că în goana către profit, omul contemporan economisește 53 de minute pe săptămână fără să justifice folosirea acestui timp în alte scopuri.

Cu prețul a 53 de minute pe săptămână economisite dispare plăcerea de a savura apa și nevoia de hidratare a organismului.

Deși nevoile omului consumator de apă sunt la fel de naturale ca apa, negustorul creează o nouă nevoie, aceea de a nu mai simți nevoia de a bea apă.

Organismul viu este astfel dresat prin politica de marketing. Prin aceasta se creează un mecanism anatomic care consumă pentru o nevoie funcțională.

"Și ce faci cu aceste cincizeci și trei de minute?", întreabă micul prinț.

La întrebarea micului prinț, negustorul parcimonios cu apa și satisfăcut de rezultate, manifestă o abordare nesustenabilă și oarecum o tendință de risipire a investiției.

"Faci cu ele ce vrei!" spune negustorul, o expresie actuală care osifică continuitatea multor investiții.

"Eu, își zise micul prinț, dacă aș avea cincizeci și trei de minute de pierdut, m-aș duce agale către o fântână..."

Micul prinț nu economisește resursa de dragul risipei bunului manufacturat, folosește timpul pentru o acțiune economică naturală.

El își calculează cu calm timpul necesar pentru a ajunge la sursa vitală. Știe că indiferent cât de departe ar fi fântâna, doar acolo se poate asigura apa naturală, fără coloranți artificiali și fără e-uri.

Presupunem că înainte de a ajunge pe piața pilulelor minune care potolesc setea, negustorul a studiat tratate de economie, marketing și poate biochimie.

Deși aparent bun investitor și cunoscător al pieței, negustorului nostru îi lipsește realitatea, simplitatea și firescul naturalului. El artificializează resursa și complică acțiunea economică. Efortul său investițional merge către nicăieri.

Micul prinț nu are informații științifice la această vârstă, dar are cunoașterea economică în substanța vieții.

Optimiști și contagiați de optimismul viu al micului prinț al lui Antoine de Saint-Exupery, credem că educația pentru viață îl va determina și pe micul prinț din viața noastră, copilul sau elevul nostru, să piardă cincizeci și trei de minute pentru a merge agale către fântâna cunoașterii.